Articole confecţionate

Pentru menţinerea în limite rezonabile a costurilor suplimentare aferente unei certificări OEKO-TEX® şi pentru confecţioneri, sistemul OEKO-TEX® permite utilizarea materialelor iniţiale deja certificate OEKO-TEX®.

Cu toate acestea, produsele finite confecţionate necesită în general un număr de verificare propriu, chiar dacă toate componentele au fost deja verificate cu succes şi certificate conform standardului 100.

Fiecare întreprindere de confecții trebuie să participe activ în etapa sa de prelucrare la sistemul de certificare OEKO-TEX® pentru a-și putea eticheta produsele cu numărul de licență propriu. Produsul finit nu poate fi etichetat cu mai multe etichete OEKO-TEX® și nici nu poate fi prevăzut cu un număr de certificat al unor componente individuale deja certificate.

Prin includerea în contract se asigură nu numai faptul că vor fi respectate cerinţele catalogului de criterii OEKO-TEX® de către confecţioner pentru marfa sa în cazuri individuale, conform comenzii, ci şi că siguranţa produsului impusă a fost integrată în mod consecvent în sistemul său propriu de asigurare a calităţii.